Sfârșitul anului 2024 a venit cu o completare îndelung așteptată a Procedurii de autorizare, avizare anuală și de retragere a dreptului de operare a organizațiilor care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorilor de deșeuri, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului, nr. 1362/2018.

Așadar, pe 24 decembrie, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a emis Ordinul nr. 3333/2024, care aduce completări esențiale cadrului procedural existent. Aceste modificări au fost concepute pentru a spori flexibilitatea și claritatea proceselor administrative în contextul întârzierilor sau transmiterii de documente incomplete de către Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), prevenind astfel blocajele și asigurând continuitatea activității organizațiilor vizate.

Contextul

Operatorii economici sunt responsabili pentru preluarea şi valorificarea de la consumatori/utilizatori finali a ambalajelor/deşeurilor de ambalaje pe care le introduc pe piaţa naţională.

În cazul în care aceștia nu optează pentru realizarea în mod individual a obligațiilor privind răspunderea extinsă a producătorului, pot opta pentru realizarea acestor obligații prin intermediul unei terțe organizații, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje.

La rândul lor, organizațiile care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului (OIREP) au obligația de a obține în prealabil o licență de operare din partea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Apoi, începând cu al doilea an de funcționare, valabilitatea licenței de operare este condiționată de obținerea avizării anuale în fața Comisiei de supraveghere a răspunderii extinse a producătorilor (Comisia), conform Procedurii de autorizare, avizare anuală și de retragere a dreptului de operare a organizațiilor.

Reglementarea anterioară

Potrivit pct. 23 din Procedura de autorizare și avizare anuală, obţinerea avizării anuale constituie o obligaţie pentru organizaţia care a obţinut licenţa de operare, în cazul în care doreşte continuarea activităţii, iar obţinerea acesteia certifică conformarea cu prevederile legale în anul calendaristic precedent şi dă dreptul organizaţiei de a funcţiona pe parcursul următorului an calendaristic.

În acest sens, pct. 24 din Procedura de autorizare și avizare anuală prevede că, pentru a obține avizarea anuală din partea Comisiei de supraveghere a răspunderii extinse a producătorilor („Comisia”), organizația licențiată trebuie să depună o serie de documente până la data de 1 iunie a fiecărui an.[1]

În continuare, pct. 28 din Procedura de autorizare și avizare anuală stabilește că în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la data depunerii tuturor documentelor, Comisia trebuie să îi comunice solicitantului punctajul obținut, iar potrivit pct. 29, solicitantul va pierde dreptul de operare a organizației licențiate dacă nu obține un minimum de 80 de puncte, prin aplicarea grilei prevăzute în anexa nr. 3 la Procedura de autorizare și avizare anuală.

În soluționarea dosarului de avizare anuală este implicată și Administrația Fondului pentru Mediu. Astfel, art. 5 din Ordinul nr. 1362/2018 prevede că Administraţia Fondului pentru Mediu verifică anual îndeplinirea de către deţinătorii licenţelor de operare a obiectivelor de valorificare şi, respectiv, reciclare a deşeurilor de ambalaje, în anul precedent, iar documentul care cuprinde constatările controalelor desfăşurate cu privire la îndeplinirea obiectivelor se transmite Comisiei până la data de 15 septembrie a fiecărui an.

În cele din urmă, conform pct. 281 și 282 din Procedura de autorizare și avizare anuală, Comisia trebuie să decidă asupra avizării nu mai târziu de 15 zile lucrătoare de la data depunerii de către AFM a documentului care cuprinde constatările controalelor.

[1] Avizarea anuală se face de către Comisie în baza următoarelor documente depuse de către organizaţia licenţiată până la data de 1 iunie a fiecărui an:
a) raportul anual privind activitatea desfăşurată pentru anul anterior celui în care se depune, semnat de reprezentantul legal şi ştampilat;
b) raportul/rapoartele de audit realizat/realizate conform prevederilor art. 12 alin. (7) lit. e) din Legea nr. 211/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul anterior celui în care se depune/se depun;
c) documentul din care să rezulte cantitatea de ambalaje şi de deşeuri de ambalaje declarate pentru anul precedent, emis de către Administraţia Fondului pentru Mediu;
d) dovada achitării tarifului de avizare, în condiţiile Ordinului ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 1.108/2007, cu modificările şi completările ulterioare;
e) situaţia financiară anuală, copie conformă cu originalul, depusă la unitatea teritorială a Ministerului Finanţelor Publice.

Lacuna legislativă

Emitentul Ordinului nr. 1362/2018 nu a anticipat că în cursul controalelor desfășurate de către AFM se pot ivi incidente, precum suspendarea sau încetarea inspecției fiscale, care să atragă împlinirea termenului prevăzut la art. 5, fără ca AFM să fi finalizat controlul privind solicitantul avizării anuale.

Întrucât Procedura de autorizare și avizare anuală nu oferea o soluție pentru ipoteza nefinalizării controlului AFM până la data de 15 septembrie și, implicit, a lipsei documentului care să cuprindă constatările controlului AFM, unele OIREP-uri au ajuns să fie supuse unui tratament vădit inechitabil, cu riscul de a fi lipsiți de dreptul de operare pentru anul următor.

Astfel, deși OIREP-ul depunea întreaga documentație necesară în vederea avizării anuale, Comisia apela la „soluția nesoluționării” dosarului de avizare anuală, pe motiv că nu ar putea determina punctajul în lipsa documentului emis de către AFM.

În practică, nesoluționarea dosarului de avizare anuală conducea inevitabil la expirarea valabilității licenței, OIREP-ul pierzând astfel însuși dreptul de operare.

Verjel & Asociații a oferit servicii de asistență juridică și reprezentare unei astfel de organizații iar Curtea de Apel București a pronunțat o soluție favorabilă de menținere a dreptului de operare pentru anul 2024 (Dosar nr. 8377/2/2023).

Decizia favorabilă nu a fost finalul, ci punctul de plecare pentru a argumenta în fața legiuitorului necesitatea unei schimbări legislative.

Sfârșitul anului ne-a confirmat faptul că un caz nu este doar despre o soluție punctuală, ci despre expunerea unor lacune care afectează sistemul în ansamblu.

Remediul așteptat– Ordinul nr. 3333/2024

Prin Ordinul nr. 3333/2024 privind completarea Procedurii de autorizare, avizare anuală şi de retragere a dreptului de operare a organizațiilor care implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului, nr. 1362/2018, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1319 din 24 decembrie 2024, au fost introduse patru noi puncte, pct. 283-286, care acoperă lacuna legislativă expusă mai sus.

Astfel, potrivit pct. 283, în cazul în care AFM nu se încadrează în termenul prevăzut la art. 5 din ordin şi/sau documentul transmis de către aceasta nu conține procentele privind realizarea sau nerealizarea tuturor obiectivelor de reciclare și valorificare a ambalajelor/deşeurilor de ambalaje, Comisia decide şi comunică prin Secretariatul Comisiei menținerea temporară a dreptului de funcţionare.

Dreptul de operare al OIREP-ului va fi menținut temporar până după transmiterea de către AFM a documentului prevăzut la art. 5 din ordin și comunicarea de către Comisie, după caz, a deciziei asupra avizării sau retragerii dreptului de operare a OIREP-ului, aplicând noile dispoziții ale pct. 284-285 din Procedura de autorizare și avizare anuală.

În cele din urmă, prin Ordinul nr. 3333/2024 s-a statuat că singura care poate să fie ținută responsabilă pentru nerespectarea termenului prevăzut de art. 5 din Ordinul nr. 1362/2018 și/sau nedeterminarea procentelor privind realizarea sau nerealizarea tuturor obiectivelor de reciclare și valorificare a ambalajelor/deşeurilor de ambalaje este AFM, iar Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor va parcurge etapele procedurale pentru atragerea responsabilității legale şi/sau financiare asupra AFM, inclusiv ca urmare a unor hotărâri judecătorești definitive.

Concluzie

Așadar, în urma intrării în vigoare a Ordinului nr. 3333/2024, OIREP-urile au fost scutite de inițierea unor acțiuni în fața instanțelor de contencios administrativ pentru a li se recunoaște menținerea dreptului de operare până când colaborarea instituțională dintre AFM și Comisia de supraveghere a răspunderii extinse a producătorilor va conduce la soluționarea efectivă a dosarului de avizare anuală.

Această completare reprezintă o adaptare necesară la realitățile operaționale și administrative, având rolul de a preveni blocajele și de a sprijini eficiența în implementarea obligațiilor legale.

Verjel și Asociații SCA oferă expertiză juridică în probleme de mediu pentru colectori, reciclatori și OIREP-uri, ajutându-i să își desfășoare activitatea în conformitate cu reglementările de mediu.

Sprijinim clienții în obținerea autorizațiilor, conformarea cu cerințele legale, redactarea și negocierea contractelor, precum și în gestionarea litigiilor.

Ne concentrăm pe soluții rapide și eficiente, adaptate nevoilor specifice fiecărui operator din domeniul gestionării deșeurilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi toate articolele:

Copyright © 2024 - Verjel & Asociații - Societate Civilă de Avocați

ro_RORO